PUI¹, pui, s.m., interj. I. S.m. 1. (De obicei urmat de determinări care indică specia) Pasăre, de la ieşirea din ou până la maturitate. ♢ Expr. Pui de cuc = bastard. Pui de bogdaproste = a) pui de găină (de obicei mai mic şi mai slab) care se dă de pomană la înmormântare; b) copil mic, prăpădit; copil al nimănui; bastard. 2. Spec. Pui¹ (I 1) de găină; carnea gătită a acestei păsări. 3. P. gener. Orice animal de la naştere până la maturitate. ♢ Expr. Pui de viperă (sau de năpârcă) = om rău, viclean, primejdios. 4. Ou sau larvă de insectă. 5. Copil. ♢ Expr. Pui de lele = a) copil din flori, bastard; p. ext. derbedeu; b) bărbat afemeiat; c) femeie uşuratică, imorală. (Nici) pui de om = nici ţipenie, nimeni. ♦ (Fam.; adesea la voc.) Termen de dezmierdare folosit când vorbeşti cu sau despre un copil ori cu sau despre bărbatul iubit. ♦ (Urmat de prep. „de“, care introduce un nume de obiect, dă acestuia valoare de diminutiv) Pui de mămăligă. Pui de pernă. ♦ (Urmat de prep. „de“, care introduce diverse nume, conferă acestora valoare de superlativ) Pui de somn. Pui de bătaie. 6. Plantă tânără, puiet; ramură tânără care creşte din rădăcina sau tulpina unei plante; mlădiţă, lăstar. ♦ Spec. Vlăstar care răsare pe lângă tulpina porumbului, copileţ. 7. (Pop.; la pl.) Cusătură decorativă măruntă în formă de cruciuliţe pe pieptul, pe poalele şi pe mânecile cămăşilor ţărăneşti. ♦ (Reg.) Puncte de altă culoare pe fondul unei ţesături; picăţele. 8. Ambarcaţie mică cu vâsle, folosită pentru anumite servicii la bordul vaselor mai mari. II. Interj. (De obicei repetat) Strigăt cu care se cheamă puii¹ (I 2) sau alte păsări de curte. – Lat. *pulleus (= pullus).

PUI², pui, s.m. Puişor². – Din scr. pulja.

PUͳ, pers. 3 puieşte, vb. IV. Tranz. (Reg; despre păsări) A face pui¹. [Var.: puiá vb. I] – Din pui¹.

PUI s. v. bobiţă, copil, mişină, picăţea, sertar.

PUÍ vb. v. copili, face, făta, goni, împere-chea, împreuna, încrucişa, înfrăţi, naşte, plivi.

PUI s. I. 1. (pop.) făt. (~ul iepei.) 2. prăsilă, progenitură, (Mold.) tinc, (înv.) prăsitură. (Pisica cu ~ii ei.) *3. (reg.) căţel. (~ul unei insecte.) 4. v. copil. II. v. pernuţă.

pui (fiinţă, obiect mic, monedă, acţiune bancară) s. m., pl. pui, art. púii

pui (cusătură) s. m., pl. pui, art. púii

pui interj.

pui, pui interj.

puí vb., ind. prez. 3 sg. puiéşte, imperf. 3 sg. puiá; conj. prez. 3 sg. şi pl. puiáscă

PUI¹ ~ m. I. 1) Pasăre de la ieşirea din găoace şi până la maturitate. ~ de găină. ~ de curcă. ♢ ~ de cuc (sau de bogdaproste) copil al nimănui. 2) Carne de găină tânără. Zeamă de ~. 3) Orice fiinţă vie în prima fază de dezvoltare. ~ de om. ~ de urs. ♢ ~ de lele a) persoană uşuratică, amorală; b) copil nelegitim; bastard. ~ de viperă (sau de năpârcă, de şarpe) om rău, perfid. 4) Ramură tânără care porneşte de la rădăcina unei plante; copileţ. 5) fig. fam. Fiinţă scumpă, dragă. 6) la pl. pop. Cusătură decorativă în formă de cruciuliţe mărunte făcută pe pieptul şi pe mânecile cămăşilor ţărăneşti. II. (în îmbinări cu valoare de superlativ): ~ de ger ger cumplit. ~ de somn somn bun, reconfortant. ~ de chef chef mare. ~ de bătaie bătaie zdravănă. /<lat. pulleus

PUI² ~ m. pop. Iritaţie a pielii la mâini sau/şi la picioare, manifestată prin crăpături mărunte, uneori sângerânde, provocată de acţiunea concomitentă a umezelii, frigului şi a murdăriei. /<lat. pulleus

PUI³ interj. (se foloseşte repetat ca strigăt cu care se cheamă, mai ales, puii de găină şi găinile). /<lat. pulleus

A PUÍ pers. 3 puiéşte intranz. rar A scoate pui; a se înmulţi. /v. pui

Pui de caine, pui de animal salbatic