COMANDAMÉNT, comandamente, s.n. 1. Organ de conducere a unei (mari) unităţi sau a unei instituţii militare. ♢ Comandament suprem = cel mai înalt organ de conducere a armatei sau unui stat sau unui grup de state în timp de război. ♦ Loc unde este instalat acest organ. 2. Fig. Precept, poruncă, regulă, normă. 3. (Jur.) Act prin care începe executarea silită imobiliară a unui debitor. – Din fr. commandement.

COMANDAMÉNT s. v. cerinţă, exigenţă, imperativ, necesitate, nevoie, obligaţie, pretenţie, trebuinţă.

comandamént s. n., pl. comandaménte

COMANDAMÉNT ~e n. 1) Organ de conducere militară. ♢ ~ suprem cel mai înalt organ de conducere militară în timp de război. 2) Sediu al acestui organ de conducere. ~ul diviziei. 3) fig. Ordin scurt. /<fr. comman-dement

COMANDAMÉNT s. n. 1. organ de comandă (într-o mare unitate militară etc.). 2. (fig.) sentinţă, precept, normă, regulă. 3. (jur.) act prin care creditorul, prin mijlocirea unui agent judecătoresc, începe executarea imobiliară, somând pe debitor să plătească datoria. (

COMANDAMÉNT s.n. 1. Autoritate, putere, organ de comandă (la o mare unitate); loc unde se găseşte acest organ. 2. (Fig.) Sentinţă, precept, normă, regulă. 3. Comandament prealabil = act prin care creditorul, prin mijlocirea unui agent judecătoresc, începe executarea imobiliară, somând pe debitor să plătească datoria. [Cf. fr. commandement, it. comandamento].