CORÚPŢIE, corupţii, s.f. 1. Stare de abatere de la moralitate, de la cinste, de la datorie. 2. Desfrânare, depravare. [Var.: (înv.) corupţiune s.f.] – Din fr. coruption, lat. coruptio, -onis.

CORÚPŢIE s. 1. v. coruptibilitate. 2. decadenţă, decădere, depravare, desfrânare, desfrâu, destrăbălare, dezmăţ, imoralitate, perdiţie, perversitate, perversiune, pervertire, pierzanie, pierzare, stricăciune, viciu, (rar) deşănţare, (înv.) aselghiciune, aselghie, desfătare, preacurvie, preacurvire, preaiubire, (fig.) descompunere, putreziciune, (rar fig.) putrefacţie, (înv. fig.) putrejune. (Starea de ~ a unei societăţi.) 3. v. seducere.

corúpţie s. f. (sil. -ţi-e), art. corúpţia (sil. -ţi-a), g.-d. art. corúpţiei; pl. corúpţii, art. corúpţiile (sil. -ţi-i-)

CORÚPŢI//E ~i f. Abatere de la moralitate; decădere; declasare; degenerare. [Art. corupţia; G.-D. corupţiei; Sil. -ţi-e] /<fr. corruption, lat. corruptio, ~onis

CORÚPŢIE s.f. 1. Îndepărtare, abatere de la moralitate, de la datorie. 2. Depravare, pervertire; venalitate. [Gen. -iei, var. corupţiune s.f. / cf. lat. corruptio, fr. corruption].