CRACÁ, crachéz, vb. I. Tranz. A descompune prin cracare o substanţă organică. – Din fr. craquer.

CRÁCĂ, crăci, s.f. Ramură (mai groasă) a unui copac; creangă. ♢ Expr. A-şi tăia craca de sub picioare = a-şi pune în primejdie situaţia printr-o acţiune necugetată. – Din crac².

CRÁCĂ s. v. ramură.

cracá vb., ind. prez. 1 sg. crachéz, 3 sg. şi pl. cracheáză

crácă s. f., g.-d. art. crăcii; pl. crăci

CRÁC//Ă crăci f. Ramură de copac; creangă. ♢ A-şi tăia ~a de sub picioare a-şi crea singur o situaţie periculoasă printr-o acţiune nechibzuită. /Din crac

CRACÁ vb. I. tr. A supune operaţiei de cracare. [< fr. craquer].