CREÁSTĂ, creste, s.f. 1. Excrescenţă cărnoasă, de obicei roşie şi dinţată, sau moţ de pene pe care le au la cap unele păsări. ♢ Compus: creasta-cocoşului = a) plantă erbacee cu frunze ovale, cu flori roşii sau galbene, reunite la vârful tulpinii în formă de creastă ondulată (Celosia cristala); b) numele a două specii de ferigi cu sporii dispuşi pe faţa interioară a frunzelor (Polystichum braunii şi lobatum); c) numele unei ciuperci mari, comestibile, cu tulpina cărnoasă, groasă, foarte ramificată (Clavaria flava). ♦ (Anat.) Proeminenţă osoasă. 2. Partea cea mai de sus a unui munte, a unei case, a unui copac, a unui val de apă etc. 3. Coamă de acoperiş. 4. (În sintagma) Creasta de taluz = linia de intersecţie dintre faţa unui taluz şi suprafaţa terenului natural sau a platformei unui rambleu. – Lat. crista.

Creastă ≠ poală, vale

CREÁSTĂ s. v. măsea, răvar.

CREÁSTĂ s. 1. (GEOGR.) coamă, creştet, culme, muchie, spinare, sprânceană, (pop.) culmiş. (O ~ prelungă de munte.) 2. v. vârf. 3. v. coamă. 4. v. spinare. 5. (BOT.) creasta-cocoşului = a) (Clavaria flava) (reg.) meloşel, opintic, tocmăgel, barba-caprei, burete-creţ, laba-mâţei; b) (Celosia cristata) (înv.) amarantă. 6. (ANAT.) creastă epidermică v. creastă papilară; creastă papilară = creastă epidermică.

creástă s. f., g.-d. art. créstei; pl. créste

CREÁST//Ă créste f. 1) Excrescenţă cornoasă roşie sau smoc de pene de pe capul unor păsări. 2) Partea cea mai de sus a unui munte, a unei case, a unui val de apă etc. ~a dealului. [G.-D. crestei; Sil. creas-] /<lat. crista