CREDÚL, -Ă, creduli, -e, adj. Care crede prea uşor, fără a cerceta mai de aproape, care se încrede lesne în cineva sau în ceva. – Din fr. crédule, lat. credulus.

Credul ≠ bănuitor

CREDÚL adj. 1. v. naiv. 2. candid, ingenuu, inocent, naiv, neştiutor. (O fiinţă ~.)

credúl adj. m., pl. credúli; f. sg. credúlă, pl. credúle

CREDÚL ~ă (~i, ~e) Care crede cu uşurinţă orice; naiv. /<fr. crédule, lat. credulus

CREDÚL, -Ă adj. Care crede prea uşor, se încrede uşor în cineva sau ceva. [Cf. fr. crédule, lat. credulus].