NAÍV, -Ă, naivi, -e, adj. (Despre oameni; adesea adverbial şi substantivat) 1. Lipsit de experienţă şi de prefăcătorie, simplu, natural, credul şi sincer. ♦ Care arată, denotă naivitate (1). 2. (Peior.) Lipsit de judecată matură. ♦ Care arată, denotă naivitate (2), lipsă de judecată matură. ♦ Adj., s.m. (Pictor) care face parte dintr-o grupare ce ignoră intenţionat perspectiva, anatomia artistică, legile proporţiilor şi ale compoziţiei, inspirându-se adesea din pictura populară. – Din fr. naïf.

Naiv ≠ bănuitor

NAÍV adj. 1. v. ingenuu. 2. credul, prost, (înv., în Transilv., Ban. şi Olt.) lud, (fam.) fraier. (Ai fost ~ şi l-ai crezut.) 3. v. copilăresc.

naív adj. m., pl. naívi; f. sg. naívă, pl. naíve

NAÍV ~ă (~i, ~e) şi adverbial 1) Care vădeşte sinceritate şi curăţenie morală; ingenuu; candid; inocent. 2) Care crede cu uşurinţă orice; credul; inocent. 3) Care manifestă o viziune copilărească; lipsit de seriozitate; copilăros; neserios; infantil; pueril. Întrebări ~e. /<fr. naïf

NAÍV, -Ă adj. 1. Simplu, încrezător; candid; sincer, neprefăcut. ♢ Artă naivă = artă cu trăsături artizanale şi populare, caracterizată prin enumerarea şi descrierea minuţioasă, intuitivă a lucrurilor, fiinţelor etc., aşa cum se impun ele atenţiei imediate a artistului. 2. (Peior.) Simplist, prostuţ; copilăresc. // s.m.pl. Pictori care ignorează perspectiva, legile proporţiilor şi ale compoziţiei etc. [Pron. na-iv. / < fr. naïf, cf. lat. nativus – natural, înnăscut].