CÚGET, cugete, s.n. 1. Capacitate de a gândi; gândire. 2. Gând, idee, părere. ♦ Imaginaţie, fantezie. 3. Minte, intelect. 4. (Înv.) Intenţie, plan, proiect. 5. Conştiinţă. ♢ Expr. A-l mustra (pe cineva) cugetul sau a avea mustrări de cuget = a fi chinuit de remuşcări, a-l chinui (pe cineva) remuşcarea, regretul. – Din cugeta (derivat regresiv).

CÚGET s. v. calcul, gând, idee, intenţie, îndemn, îndrumare, învăţătură, plan, povaţă, povăţuire, proiect, sfat, socoteală, vorbă.

CÚGET s. 1. v. gândire. 2. v. minte.

cúget s. n., pl. cúgete

CÚGET ~e n. 1) Capacitatea de a gândi; gândire. 2) Sentimentul responsabilităţii morale; conştiinţă. ♢ A-l mustra pe cineva ~ul, a avea mustrări de ~ a fi chinuit de remuşcări. 3) Facultate a omului de a gândi şi de a înţelege sensul şi legătura fenomenelor; intelect; minte; raţiune; judecată. /v. a cugeta