CÚJBĂ, cujbe, s.f. 1. Bucată de lemn bifurcată la capăt, care se fixează în pământ sau într-un zid şi de care se leagă sau se atârnă, cu un lanţ, ceaunul deasupra focului. 2. (Reg.) Nuia bine răsucită şi pârlită în foc, întrebuinţată în loc de frânghie. – Din scr. gužba.

CÚJBĂ s. (reg.) cocârlă, (Ban. şi Transilv.) cocaie. (De ~ se atârnă ceaunul deasupra focului.)

CÚJBĂ s. v. braţ, chingă, cocârlă, crivac, furcă, mână, stâlp.

cújbă s. f., g.-d. art. cújbei; pl. cújbe

CÚJB//Ă ~e f. 1) reg. Împletitură din nuiele pârlite la foc, folosită în loc de frânghie. 2) Băţ pe care se atârnă ceaunul deasupra focului. /<sb. gužba