DÁTINĂ, datini, s.f. 1. Obicei sau deprindere consfinţită în timp şi devenită tradiţională pentru o colectivitate de oameni; tradiţie, uzanţă. 2. (Rar) Regulă, tipic. – Din sl. dĕdina „moştenire“.

DÁTINĂ s. 1. fel, obicei, rânduială, tradiţie, uz, uzanţă, (înv. şi pop.) rând, (pop.) dată, lege, (înv. şi reg.) pomană, (reg.) orândă, (Transilv.) sucă, (prin Ban.) zacon, (înv.) pravilă, predanie, şart, tocmeală, (turcism înv.) adat. (Aşa-i ~ din bătrâni.) 2. v. cutumă.

dátină s. f., g.-d. art. dátinii; pl. dátini

DÁTIN//Ă ~i f. Obişnuinţă de viaţă colectivă, tradiţională, devenită lege nescrisă a unui popor sau a unei comunităţi omeneşti. [G.-D. datinei] /<sl. dĕdina