DEFĂIMÁ, defăimez, vb. I. Tranz. 1. A vorbi de rău pe cineva sau a vorbi rău despre ceva; a ponegri, a calomnia. ♦ (Rar) A se face de râs, a se compromite. 2. (Înv.) A dispreţui, a subaprecia; a umili, a înjosi. [Prez. ind. şi.: defáim] – Din lat. *diffamiare.

A defăima ≠ a cinsti, a elogia, a lăuda, a glorifica, a preamări, a venera

DEFĂIMÁ vb. v. desconsidera, dispreţui, nesocoti.

DEFĂIMÁ vb. v. calomnia.

defăimá vb. (sil. -făi-), ind. prez. 1 sg. defăiméz, 3 sg. şi pl. defaimeáză

A DEFĂIM//Á ~éz tranz. 1) (persoane) A vorbi de rău; a ponergi; a cleveti; a calomnia; a denigra; a blama; a bârfi; a huli; a ponosi. 2) A pune într-o situaţie de inferioritate, lezând demnitatea; a umili; a înjosi. [Sil. -făi-ma] /<lat. difamiare