DEPOZÍŢIE, depoziţii, s.f. Declaraţie a unui martor în faţa unui organ de jurisdicţie sau de urmărire penală cu privire la fapte ce-i sunt cunoscute prin propriile-i simţuri (văz, auz) şi de natură să aducă lămuriri în pricina respectivă; mărturie. [Var.: depoziţiúne s.f.] – Din fr. déposition, lat. depositio, -onis.

DEPOZÍŢIE s. (JUR.) declaraţie, mărturie, mărturi-sire, (rar) confesiune, (înv.) mărturisanie, tacrir. (~ unui martor în instanţă.)

depozíţie s. f. → poziţie

DEPOZÍŢI//E ~i f. Declaraţie făcută de un martor în faţa organelor de anchetă sau a instanţei judecătoreşti, conţinând fapte cunoscute de el, care pot contribui la lămurirea cauzei; mărturie. [Art. depoziţia; G.-D. depoziţiei; Sil. -ţi-e] /<fr. déposition, lat. depositio, ~onis

DEPOZÍŢIE s.f. Declaraţie, mărturie în justiţie (făcută mai ales în calitate de martor). [Gen. -iei, var. depoziţiune s.f. / cf. fr. déposition, lat. depositio].