DERBEDÉU, derbedei, s.m. Om fără căpătâi, om de nimic; pierde-vară, vagabond, haimana. – Din tc. derbeder.

DERBEDÉU s. 1. golan, haimana, vagabond, (pop. şi fam.) teleleu, (reg.) hârbar, hârbareţ, uliţar, (Mold.) dulandragiu, (prin Olt.) jarcalete, (Mold.) lainic, (prin Munt.) teacăr, (Mold. şi Transilv.) uliţarnic, (Transilv. şi Ban.) vandralău, vandraş, vandroc, vandrocaş, (prin Transilv.) verbuncaş, (înv.) ştrengar, zamparagiu, (înv., în Transilv.) buduşlău, (fam.) bate-poduri. (A ajuns un ~.) 2. v. lichea.

derbedéu s. m. (sil. -deu), art. derbedéul; pl. derbedéi, art. derbedéii

DERBEDÉ//U ~i m. Om de nimic; puşlama; secătură. /<turc. derbeder

derbedeu

derbedeu