LICHEÁ, lichele, s.f. Om fără caracter, lipsit de demnitate, netrebnic; secătură. – Din tc. leke „neruşinare“.

LICHEÁ s. v. cusur, defect, deficienţă, imperfecţiune, insuficienţă, lacună, lipsă, meteahnă, neajuns, păcat, scădere, slăbiciune, viciu.

LICHEÁ s. derbedeu, lepădătură, netrebnic, puşlama, scârnăvie, secătură, (pop. şi fam.) cioflingar, (înv. şi reg.) pujlău, (reg.) orbete, oşiştic, postoroncă, pujlă, (Mold.) nandralău, poghibală, (Transilv. şi Maram.) techergheu, (înv.) ştrengar, (fam.) cutră, marţafoi, (fig.) căzătură, otreapă, zdreanţă, (reg. fig.) loază, (arg.) sichimea. (E o ~ fără caracter.)

licheá s. f., art. licheáua, g.-d. art. lichélei; pl. lichéle

LICH//EÁ ~éle f. Persoană care vădeşte lipsă de demnitate; om linguşitor şi slugarnic. [Art. licheaua; G.-D. lichelei] /<turc. leke