DESFĂTÁ, desfắt, vb. I. Refl. A-şi petrece timpul într-o stare de mulţumire, de bucurie, de încântare; a petrece, a se distra; a simţi o mare plăcere, a se delecta. ♦ Tranz. A încânta, a fermeca. [Prez. ind. şi: desfătez] – Et. nec.

DESFĂŢÁ, desfắţ, vb. I. Tranz. 1. A scoate feţele sau învelitorile de pânză de pe perne sau de pe plăpumi. 2. (Reg.) A deschide, a întinde la vedere; a expune. – Des¹- + [în]făţa.

A desfăţa ≠ a înfăţa

DESFĂTÁ vb. 1. v. delecta. 2. v. distra. 3. v. încânta. 4. v. bucura.

desfătá vb., ind. prez. 1 sg. desfăt/desfătéz, 2 sg. desféţi/desfătézi, 3 sg. desfátă/desfăteáză; conj. prez. 3 sg. şi pl. desféte/desfătéze

desfăţá vb., ind. prez. 1 sg. desfăţ, 2 sg. desféţi, 3 sg. şi pl. desfáţă; conj. prez. 3 sg. şi pl. desféţe

A DESFĂŢÁ desfăţ tranz. (perne, pla-pume) A dezbrăca de feţe (murdare). /des- + a [în]făţa

A SE DESFĂTÁ mă desfăt intranz. 1) A fi cuprins de plăcere şi de admiraţie; a se răsfăţa; a se delecta. 2) A-şi petrece timpul în distracţii; a se deda plăcerilor lumeşti; a se veseli; a se distra; a se amuza. / Orig. nec.

A DESFĂTÁ desfăt tranz. A face să se desfete; a delecta; a fascina; a încânta; a vrăji; a fermeca. / Orig. nec.