DESPERÁRE, desperări, s.f. Faptul de a despera; desperaţie. ♢ Loc. adv. Cu desperare = (în mod) desperat, deznădăjduit; fig. (în legătură cu modul de a munci, de a se strădui etc. pentru ceva) din toate puterile, aprig. ♢ Expr. A duce (sau a împinge pe cineva) la desperare = a face (pe cineva) să-şi piardă nădejdea; a exaspera. [Var.: disperáre s.f.] – V. despera.

DESPERÁRE s. 1. v. deznădejde. 2. v. exasperare.

desperáre/disperáre s. f. (sil. mf. -spe-), g.-d. art. desperării/disperării; pl. desperări/disperări

desperáre/disperáre s. f. (sil. mf. -spe-), g.-d. art. desperării/disperării; pl. desperări/disperări

DESPER//ÁRE ~ări f. Stare de apăsare sufletească cauzată de pierderea speranţei; deznădejde. [G.-D. desperării; Var. disperare] /v. a despera

DESPERÁRE s.f. Acţiunea de a despera şi (mai ales) rezultatul ei; deznădejde. ♢ Cu desperare = în mod deznădăjduit; (fig.) din toate puterile. [Var. disperare s.f. / < despera].