DESTÚL, -Ă, destui, -le, adj., adv. 1. Adj., adv. (Care este) în cantitate suficientă, atât cât trebuie. 2. Adj., adv. (Care este) în cantitate sau în număr mare; mult. ♢ (Substantivat, n. pl.) A suferit destule. 3. Adj., adv. (Care este) mai mult decât trebuie, prea mult. ♦ (Cu valoare de interjecţie) Ajunge! încetează!. 4. Adv. (Urmat de un adjectiv sau de un adverb de care se leagă prin prep. „de“) a) (Exprimă ideea de diminuare a calităţii pozitive indicate de adjectivul sau adverbul pe care-l însoţeşte) Aproape..., suficient de..., relativ... S-au înţeles destul de bine. b) (Exprimă ideea de sporire a calităţii negative indicate de adjectivul sau adverbul pe care-l însoţeşte). Destul de puţin. Destul de rău. – De⁴ + sătul.

Destul ≠ insuficient

DESTÚL adj., adv., interj. 1. adj. v. suficient. 2. adv. îndeajuns, suficient, (reg.) buget, (înv.) îndestul. (Ai vorbit ~.) 3. interj. v. ajunge.

destúl adj. m., pl. destúi; f. sg. destúlă, pl. destúle

DESTÚL² ~ă (~i, ~e) 1) Care satisface cerinţele; în cantitate îndestulătoare; suficient. 2) Care este în număr sau în cantitate mare; mult. 3) Care este mai mult decât trebuie. 4) şi adverbial De ajuns ...; suficient de... /de + sătul

DESTÚL¹ adv. 1) Într-o măsură satisfăcătoare; atât cât trebuie; de ajuns. 2) (cu valoare de interjecţie) Ajunge! Stop! 3) Cu prisosinţă; peste măsură. A bate ~ la cap. A muncit ~ o viaţă întreagă. /de + sătul