DEZMINŢÍ, dezmínt, vb. IV. 1. Tranz. A declara că un fapt, o afirmaţie etc. nu corespunde adevărului; a nega, a contesta. ♦ A arăta că ceva este altfel decât pare; a fi în dezacord cu... ♦ A contrazice pe cineva. 2. Refl. A se arăta altfel decât se credea că este, a dovedi nestatornicie în fapte sau în idei; a înşela aşteptările. ♦ A reveni asupra celor spuse înainte; a retracta. – Dez- + minţi (după fr. démentir).

DEZMINŢÍ vb. 1. v. contesta. 2. v. infirma.

dezminţí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. dezmínt, imperf. 3 sg. dezminţeá; conj. prez. 3 sg. şi pl. dezmíntă

A SE DEZMINŢÍ mă dezmínt intranz. (despre persoane) A se arăta altfel decât este. /dez- + a minţi

A DEZMINŢÍ dezmínt tranz. 1) (fapte, afirmaţii etc.) A declara ca neadevărat; a tăgădui; a contesta; a nega. 2) (opinii împărtăşite anterior) A înceta de a mai susţine; a retrage; a retracta. /dez- + a minţi

DEZMINŢÍ vb. IV. tr. 1. A declara (cuiva sau despre cineva) că nu a spus adevărul, că a minţit. 2. A declara fals (un zvon, o ştire etc.). 3. A nu răspunde aşteptărilor, speranţelor. [P.i. dezmínt. / < dez- + minţi, după fr. démentir].