DEZNODĂMẤNT, deznodăminte, s.n. Felul cum ia sfârşit, cum se rezolvă o situaţie, o încurcătură, un conflict etc. ♦ Spec. Parte finală a unei compoziţii epice sau dramatice, care aduce soluţia intrigii. – Deznoda + suf. -ământ (după fr. dénouement).

DEZNODĂMÂNT s. 1. epilog, final, încheiere, sfârşit, (livr.) fine. (Un roman cu un ~ fericit.) 2. sfârşit, soartă. (~ul bătăliei s-a decis.)

deznodământ s. n., pl. deznodămínte

DEZNODĂM//ÂNT ~ínte n. 1) Mod de soluţionare a unei situaţii încurcate, a unui conflict. 2) lit. Parte finală a unei opere (literare, epice sau dramatice), care soluţionează intriga. ~ tragic. /a deznoda + suf. ~amânt

DEZNODĂMÂNT s.n. Sfârşit; dezlegare, soluţie. ♦ Parte finală care soluţionează intriga unei acţiuni dramatice, a unei naraţiuni. [< deznoda, după fr. dénouement].