DIFERENŢIÁ, diferenţiez, vb. I. 1. Tranz. A stabili deosebirea dintre două sau mai multe fiinţe sau lucruri, a delimita caracterele lor specifice. 2. Refl. A se deosebi de altcineva sau de altceva. 3. Tranz. (Mat.) A calcula o diferenţială. [Pr.: -ţi-a] – Din fr. différencier.

A (se) diferenţia ≠ a (se) asemăna

DIFERENŢIÁ vb. 1. v. deosebi. 2. v. diferi.

diferenţiá vb. (sil. -ţi-a), ind. prez. 1 sg. diferenţiéz, 3 sg. şi pl. diferenţiáză, 1 pl. diferenţiém (sil. -ţi-em); conj. prez. 3 sg. şi pl. diferenţiéze; ger. diferenţiínd (sil. -ţi-ind)

A SE DIFERENŢI//Á mă ~éz intranz. (despre persoane) A se impune prin trăsături distincte; a se manifesta în mod deosebit; a se reliefa; a diferi; a se deosebi. [Sil. -ţi-a] /<fr. différencier

A DIFERENŢI//Á ~éz tranz. 1) (fiinţe, lucruri) A delimita, stabilind diferenţa. 2) mat. (funcţii) A stabili prin calcul diferenţial. [Sil. -ţi-a] /<fr. différencier

DIFERENŢIÁ¹ vb. I. tr., refl. A (se) deosebi; a se stabili sau a face să se stabilească deosebiri. [Pron. -ţi-a, p.i. 3,6 -iază, ger. -iind. / < fr. différencier].

DIFERENŢIÁ² vb. I. tr. A calcula o diferenţă sau o derivată. [Pron. -ţi-a, p.i. 3,6 -iază, ger. -iind. / < fr. différentier].