SPECÍFIC¹ s.n. Caracterul propriu particular, special al cuiva sau a ceva: notă distinctă. – Fr. spécifique.

SPECÍFIC², -Ă, specifici, -e, adj. Care este propriu, caracteristic unei fiinţe, unui lucru sau unui fenomen. ♦ Care se raportează la o unitate. Greutate specifică. – Fr. spécifique.

SPECÍFIC, -Ă, specifici, -ce, adj., s.n. 1. Adj. Care este propriu, caracteristic unei fiinţe, unui lucru sau unui fenomen; particular, distinct. ♦ Care se raportează la o unitate, la o cantitate (dintr-un material). 2. S.n. Caracterul propriu, particular, special al cuiva sau a ceva; specificitate, notă distinctivă. – Din fr. spécifique.

Specific ≠ necaracteristic, nespecific

SPECÍFIC adj., s. 1. adj. caracteristic, definitoriu, distinct, distinctiv, dominant, particular, propriu, tipic, (înv.) însuşit. (Notă, trăsătură ~.) 2. s. v. însuşire. 3. s. specificitate, (rar) tipicitate, tipism. (~ul artei.) 4. s. spirit. (~ul limbii noastre.) 5. adj. caracteristic, clasic, reprezentativ, tipic. (Un exemplu ~.) 6. adj. aparte, deosebit, particular, special, sui-generis. (Un gust ~.) 7. adj. carac-teristic, obişnuit. (L-a primit cu amabilitatea ~.)

specífic adj. m., pl. specífici; f. sg. specífică, pl. specífice

specífic s. n.

SPECÍFIC¹ n. sing. Caracter particular al cuiva sau a ceva. /<lat. specificus, fr. spécifique, germ. spezifisch

SPECÍFI//C² ~că (~ci, ~ce) 1) Care întruneşte trăsături ce individualizează; caracteristic; propriu; tipic; distinctiv. Caractere ~ce. 2) (despre mărimi) Care se raportează la o anumită unitate sau cantitate dintr-un tot. Greutate ~că. /<lat. specificus, fr. spécifique, germ. spezifisch

SPECÍFIC, -Ă adj. Propriu unei fiinţe, unui lucru sau unui fenomen; particular, distinctiv. ♦ Care se raportă la o unitate. // s.n. Caracterul propriu, particular (a ceva sau al cuiva); notă distinctivă. ♦ Specific naţional = sumă a caracteristicilor unei culturi, arte, literaturi care provin din trăsăturile proprii poporului şi istoriei sale. [Cf. fr. spécifique, it. specifico].