DISLOCÁRE, dislocări, s.f. Acţiunea de a (se) disloca şi rezultatul ei; dislocaţie. – V. disloca.

DISLOCÁRE s. 1. desprindere. (~ unei bucăţi de stâncă.) 2. v. luxaţie. 3. (FIZ.) dezlocuire. (~ a unui lichid.) 4. v. strămutare.

dislocáre s. f., g.-d. art. dislocării; pl. dislocări

DISLOCÁRE s.f. Acţiunea de a (se) disloca şi rezultatul ei; dislocaţie. ♦ Ruptură produsă în scoarţa terestră de către forţele tectonice, prezentând o deplasare a elementelor geologice respective. ♦ Separare a doi termeni dintr-un grup sintactic prin introducerea de cuvinte între determinat şi determinant. [< disloca].