DOTÁŢIE, dotaţii, s.f. Dotare. ♦ (Concr.) Mijloace materiale puse la dispoziţia cuiva pe calea dotării. [Var.: (înv.) dotaţiúne s.f.] – Din fr. dotation, lat. dotatio, -onis.

DOTÁŢIE s. 1. v. dotare. 2. (JUR.; concr.) dotă, zestre, (pop.) parte, (latinism înv.) profecticie. (~ unei fete de măritat.)

dotáţie s. f. (sil. -ţi-e), art. dotáţia (sil. -ţi-a), g.-d. art. dotáţiei; pl. dotáţii, art. dotáţiile (sil. -ţi-i-)

DOTÁŢI//E ~i f. 1) v. A DOTA. 2) Mijloace materiale acordate organizaţiilor sau întreprinderilor pentru a asigura buna lor funcţionare. [Art. dotaţia; G.-D. dotaţiei; Sil. -ţi-e] /<fr. dotation, lat. dotatio, ~onis

DOTÁŢIE s.f. Dotare. ♦ Înzestrare, echipare a unei întreprinderi, a unei persoane cu cele necesare; mijloacele materiale date în acest scop. [Gen. -iei, var. dotaţiune s.f. / cf. fr. dotation, lat. dotatio].