DÚBLU¹ s.n. v. dublă.

DÚBLU², -Ă, dubli, -e, adj. 1. (Adesea substantivat) Care este de două ori mai mare sau cuprinde de două ori mai mult în raport cu o cantitate dată; îndoit. ♢ Cuvânt (sau vorbă, afirmaţie etc.) cu dublu sens (sau înţeles) = cuvânt (sau afirmaţie etc.) cu două înţelesuri, echivocă. ♢ Compuse: dublu-decalitru, s.m. = unitate de măsură de capacitate pentru cereale, egală cu 20 de litri; vas având această capacitate; dublu-decimetru s.m. = riglă cu lungimea de 20 de centimetri; dublu-ster s.m. = unitate de măsură pentru volumul lemnelor, egală cu doi metri cubi. 2. Alcătuit din două elemente sau părţi egale, identice ori asemănătoare; care are loc între două elemente; care se face în două locuri. ♢ Expr. (Substantivat) A da o dublă = (la unele jocuri cu zaruri) a cădea acelaşi număr de puncte la ambele zaruri. (Adverbial) A vedea dublu = a) a vedea două imagini ale aceluiaşi obiect; a vedea tulbure; b) a fi ameţit de băutură. ♦ (Substantivat, m.) Dublu băieţi (sau fete, mixt) (şi eliptic) = partidă de tenis sau de tenis de masă la care participă câte doi jucători de fiecare parte. 3. (În sintagma) Minge dublă (şi substantivat, f.) = mişcare nereglementară constând (la volei şi la handbal) în atingerea mingii de către jucător de două sau de mai multe ori consecutiv în momentul primirii sau (la tenis şi la tenis de masă) în lăsarea mingii să atingă de două ori la rând aceeaşi parte a terenului sau a mesei de joc. – Din fr. double.

DÚBLU adj. îndoit. (A plătit un preţ ~.)

dúblu adj. m. (sil. -blu), pl. dubli; f. sg. dúblă, pl. dúble

DÚBL//U ~ă (~i, ~e) 1) Care se repetă de două ori. 2) Care este de două ori mai mare; îndoit. 3) Care este alcătuit din două elemente identice sau asemănătoare. /<fr. double

- dublu [cm] – ÁTRIU s.n. v. atrium.

- dublu [cm] – BAIONÉTĂ s.f. 1. Armă albă cu lama scurtă, tăioasă, ascuţită la vârf şi prevăzută la mâner cu un dispozitiv care o poate fixa la ţeava puştii, pentru a putea fi folosită în lupta corp la corp. ♢ Asalt (sau atac) cu baioneta sau la baionetă = luptă corp la corp cu baioneta, pusă la puşcă. ♦ (Fig. ; la pl.) Purtători ai acestor arme ; (p. ext.) armată, trupă, efectiv de soldaţi. 2. Tăietură în segmenţii pistoanelor, care permite trecerea de abur sau de gaze. 3. (Tehn.) Sistem de prindere special, rapid, pentru piese metalice mici, pentru tuburi etc. [Pron. ba-io-, pl. -te. / < fr. baionette < Bayonne – oraş în Franţa, unde s-ar fi fabricat prima dată această armă].

DÚBLU, -Ă adj. 1. Care este de două ori mai mare; îndoit. 2. Format din două obiecte identice sau de aceeaşi natură. ♦ (s.m.) Dublu băieţi (sau fete) = partidă de tenis sau de tenis de masă la care participă câte doi jucători de fiecare parte a plasei. 3. Minge dublă = mişcare nereglementară la volei, handbal, tenis sau tenis de masă, constând în atingerea mingii de către jucător de două ori în momentul primirii sau în lăsarea acesteia să atingă de două ori la rând terenul sau masa de joc. [< fr. double].