EÓN, eoni, s.m. Ansamblul forţelor eterne emanate de o fiinţă, care fac posibilă acţiunea sa asupra lucrurilor, în filozofia neoplatonicienilor şi a gnosticilor. [Pr.: e-on] – Din fr. éon.

EÓN s. (FILOZ.) epocă, eră. (~ul dogmatic.)

eón s. m. (sil. e-on), pl. eóni

EÓN s.m. (Fil.) Spirit considerat de gnostici ca emanat dintr-o inteligenţă divină. [Pron. e-on. / < fr. éon, cf. gr. aion – eternitate].