ÉRĂ, ere, s.f. 1. Perioadă istorică ce începe cu data unui anumit eveniment sau fapt, real sau legendar, de la care se porneşte numărătoarea anilor. 2. Epocă (1). 3. Cea mai mare subdiviziune a timpului geologic. – Din fr. ère, lat. aera.

ÉRĂ s. 1. epocă, perioadă, (livr.) ev. (O nouă ~ în istoria omenirii.) 2. v. eon.

éră s. f., g.-d. art. érei; pl. ére

ÉR//Ă ~e f. 1) Perioadă de timp îndelungată care porneşte de la un anumit eveniment sau fapt, constituind punctul de la care începe numărătoarea anilor. 2) Perioadă de timp din dezvoltarea istorică a omenirii sau a universului, marcată de anumite evenimente importante sau caracterizată printr-o anumită stare de lucruri; epocă. 3) Subdiviziune a timpului geologic din care constă istoria Pământului. [G.-D. erei] /<fr. ére, lat. aera

ÉRĂ s.f. 1. Epocă, perioadă istorică marcată de un eveniment deosebit, de la care se începe numărătoarea anilor. ♦ Epocă de la care începe o nouă ordine a lucrurilor. 2. Fiecare dintre marile diviziuni ale timpurilor geologice. [< fr. ère, it. era, cf. lat. aera – epocă].