ESTÉTIC, -Ă, estetici, -ce, subst., adj. 1. S.f. Ştiinţă care studiază legile şi categoriile artei, considerată ca forma cea mai înaltă de creare şi de receptare a frumosului; ansamblu de probleme privitoare la esenţa artei, la raporturile ei cu realitatea, la metoda creaţiei artistice, la criteriile şi genurile artei. 2. S.n. art. Ansamblul însuşirilor şi al fenomenelor studiate de estetică (1). 3. Adj. Care aparţine esteticii (1), privitor la estetică (1); care priveşte frumosul, care corespunde cerinţelor esteticii (1); frumos. – Din fr. esthétique.

ESTÉTIC adj. 1. frumos. (O creaţie ~ autentică.) 2. v. plăcut.

estétic adj. m., pl. estétici; f. sg. estétică, pl. estétice

ESTÉTI//C ~că (~ci, ~ce) 1) Care ţine de estetică; propriu esteticii. Studiu ~. 2 ) (despre manifestări ale oamenilor) Care vădeşte frumuseţe; frumos. Gest ~. /<fr. esthétique, lat. aestheticus

ESTÉTIC, -Ă adj. Referitor la estetică, conform esteticii; (p. ext.) frumos. // s.n. Categoria frumosului. [Cf. fr. esthétique, gr. aisthetikos].