ETIMÓN, etimoane, s.n. Cuvânt (de obicei dintr-o limbă străină) din care provine un anumit cuvânt al unei limbi.

ETIMÓN, etimoane, s.n. Cuvânt (de obicei dintr-o limba străină) din care provine un anumit cuvânt al unei limbi; etimologie (3). – Din fr. étymon.

ETIMÓN s. (LINGV.) etimologie. (Un ~ corect.)

etimón s. n., pl. etimoáne

ETIM//ÓN ~oáne n. Cuvânt (de obicei dintr-o limbă străină) din care provine un anumit cuvânt al unei limbi. /<fr. étymon

ETIMÓN s.n. (Lingv.) Cuvânt de bază, de obicei dintr-o limbă străină, din care derivă un cuvânt al unei limbi. [Pl. -onuri, -oane. / < fr. étymon].