EVIDÉNŢĂ, (2) evidenţe, s.f. 1. Faptul de a fi evident, caracterul a ceea ce este evident; certitudine. ♢ Expr. A scoate (sau a pune) în evidenţă = a scoate la iveală, a sublinia. 2. Activitate care asigură informarea permanentă şi precisă despre situaţia dintr-un anumit domeniu prin înregistrarea şi controlul proceselor, fenomenelor, lucrurilor, bunurilor, persoanelor etc. din punct de vedere cantitativ şi calitativ. – Din fr. évidence, lat. evidentia, it. evidenza.

EVIDÉNŢĂ s. v. claritate.

evidénţă s. f., g.-d. art. evidénţei; pl. evidénţe

EVIDÉNŢ//Ă ~e f. 1) Caracter evident. ♢ A scoate (sau a pune) în ~ a scoate la iveală; a evidenţia. 2) Oglindire (într-un document) a stării de lucruri într-un anumit domeniu. A ţine ~a. /<fr. évidence, lat. evidentia

EVIDÉNŢĂ s.f. 1. Caracterul a ceea ce este evident; certitudine, claritate. ♦ Ceea ce apare clar sau atrage atenţia. ♢ A scoate în evidenţă = a reliefa, a sublinia, a remarca. 2. Înregistrare, însemnare a tot ceea ce ţine de o activitate, de o chestiune etc. [Cf. it. evidenza, lat. evidentia].