EXECÚŢIE, execuţii, s.f. 1. Faptul de a executa; executare. 2. Încasare forţată a unei datorii pe cale judecătorească sau prin mijloace fiscale. 3. Aducere la îndeplinire a unei sentinţe de condamnare la moarte. 4. Ducere la îndeplinire a unei hotărâri judecătoreşti referitoare la evacuarea unei locuinţe, la atribuirea copiilor în caz de divorţ etc. [Pr.: eg-ze-] – Din fr. exécution.

EXECÚŢIE s. 1. v. executare. 2. v. lucrătură. 3. exe-cutare, facere, făurire, realizare. (~ unei opere durabile.) 4. (MUZ.) v. interpretare.

execúţie s. f. (sil. -ţi-e) [x pron. gz], art. execúţia (sil. -ţi-a), g.-d. art. execúţiei; pl. execúţii, art. execúţiile (sil. -ţi-i-)

EXECÚŢI//E ~i f. 1) v. A EXECUTA. 2) Aducere la îndeplinire a pedepsei capitale. [G.-D. execuţiei; Sil. -ţi-e] /<fr. exécution, lat. executio, ~onis

EXECÚŢIE s.f. 1. Executare. 2. Încasare forţată a unei datorii pe cale judecătorească sau prin mijloace fiscale. ♦ Aducere la îndeplinire a unei sentinţe de condamnare la moarte. [Gen. -iei, var. execuţiune s.f. / cf. fr. exécution, lat. executio].