EXUBERÁNŢĂ, exuberanţe, s.f. 1. Însuşirea de a fi exuberant; manifestare a acestei însuşiri; expansivitate. 2. (Rar) Bogăţie, belşug, abundenţă; varietate. – Din fr. exubérance, lat. exuberantia.

EXUBERÁNŢĂ s. expansivitate. (~ unui tânăr.)

exuberánţă s. f., g. -d. art. exuberánţei; pl. exuberánţe

EXUBERÁNŢĂ f. 1) Comportament care se manifestă prin numeroase demonstraţii exterioare. 2) Abundenţă excesivă; supraabundenţă. /<fr. exubérance, lat. exuberantia

EXUBERÁNŢĂ s.f. 1. Înflăcărare, vioiciune nemărginită, nemăsurată; euforie. 2. Bogăţie, belşug, varietate. [Cf. fr. exubérance, lat. exuberantia].