EZITÁ , ezit, vb. I. Intranz. şi tranz. A sta la îndoială în luarea unei hotărâri; a şovăi, a se codi, a pregeta. – Din fr. hésiter, lat. haesitare.

EZITÁ vb. 1. a se codi, a pregeta, a şovăi, (înv. şi reg.) a se îndoi, (reg.) a se îngăima, a se nedumeri, a se tântăvi, (Mold.) a se cioşmoli, (prin Olt.) a se scârciumi, (înv.) a se cruţa, a lipsi, (fig.) a oscila, (înv. fig.) a se atârna, a se cumpăni, a se legăna. (A ~ să se ducă acolo.) 2. a aştepta, a şovăi. (N-a mai ~ o clipă şi ...)

ezitá vb., ind. prez. 1 sg. ezít, 3 sg. şi pl. ezítă

A EZITÁ ezít intranz. A nu se putea hotărî; a sta la îndoială; a oscila; a pendula; a balansa; a cumpăni; a şovăi. /<fr. hésiter, lat. haesitare

EZITÁ vb. I. intr., tr. A şovăi, a se îndoi. [P.i. ezit 3,6 -tă. / < fr. hésiter, cf. lat. haesitare – a fi încurcat].