FÂLFÂÍ, pers. 3 fấlfâie, vb. IV. 1. Intranz. (Despre păsări) A da din aripi, producând zgomotul caracteristic care însoţeşte zborul. 2. Intranz. şi tranz. A (se) legăna (o pânză, un steag, o batistă etc.) în bătaia vântului sau prin mişcarea mâinii; a flutura. 3. Intranz. (Despre o flacără) A pâlpâi. [Var.: fâlfăí vb. IV] – Fâl + f[âl] + suf. -âi.

FÂLFĂÍ vb. IV v. fâlfâi.

FÂLFÂÍ vb. 1. (rar) a pâlpâi, a sfârâi, (Bucov.) a păbâi. (O pasăre ~ din aripi.) 2. v. flutura. 3. a agita, a clătina, a flutura, (înv. şi reg.) a pălăi, a pălălăi, (reg.) a mătăhăi, a mătălăi. (A ~ batista.)

fâlfâí vb., ind. şi conj. prez. 3 sg. fâlfâie, imperf. 3 sg. fâfâiá

A SE FÂLFÂÍ mă fâlfâi intranz. fam. A rosti neclar unele sunete (din cauza lipsei dinţilor). /Din fâl

A FÂLFÂÍ pers. 3 fâlfâie intranz. 1) (despre păsări) A bate din aripi în timpul zborului, producând un zgomot caracteristic. 2) (despre pânze, drapele etc.) A se mişca neregulat în diferite direcţii; a flutura. /Din fâl