FLUTURÁ, flútur, vb. I. 1. Intranz. (Despre insecte, păsări etc.) A mişca, a bate din aripi; p. ext. a zbura. 2. Intranz. (Despre steaguri, haine, plete etc.) A se mişca, a se legăna în vânt; a fâlfâi. 3. Intranz. (Reg.; cu determinările „din cap“ sau „din coarne“) A mişca, a scutura, a da din cap sau (despre vite) din coarne. ♢ Compus: flutură- vânt s.m. invar. = om neserios, nestatornic, derbedeu, vagabond. 4. Tranz. A mişca un obiect încoace şi încolo, a agita în aer, a face să fâlfâie; a fluştura. ♦ A învârti prin aer (ameninţător) o sabie, un băţ etc. – Din fluture.

FLUTURÁ vb. 1. a fâlfâi. (Steagul ~ în vânt.) 2. a agita, a clătina, a fâlfâi, (înv. şi reg.) a pălăi, a pălălăi, (reg.) a mătăhăi, a mătălăi. (A ~ batista la despărţirea de cineva.)

fluturá vb., ind. prez. 1 sg. flútur, 3 sg. şi pl. flútură

A FLUTURÁ¹ flútur 1. intranz. 1) (despre pânze, plete etc.) A se mişca neregulat (sub acţiunea vântului); a fâlfâi. 2) (despre păsări, animale) A face mişcări dintr-o parte în alta (cu aripile, cu coarnele etc.). 3) (despre fulgere) A apărea pentru o clipă. 2. tranz. (obiecte) A agita în aer. ~ batista. ~ sabia. ♢ Flutură-vânt calificativ depreciativ, atribuit unei persoane nestatornice şi neserioase. /Din fluture