FĂŢUÍ, făţuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A netezi, a lustrui suprafaţa unui obiect (prin cioplire, prin frecare etc.); p. gener. a da aspect frumos (suprafeţei) unui lucru. ♦ Spec. A netezi tencuiala aşternută pe un element de construcţie. 2. (În industria tăbăcăriei) A curăţa pielea de ultimele impurităţi rămase după cenuşărit. 3. Fig. (Pop.) A pălmui pe cineva. – Faţă + suf. -ui.

FĂŢUÍ vb. v. gelui, pălmui, rindela, rindelui.

FĂŢUÍ vb. 1. v. drişcui. 2. a netezi, a nivela, (pop.) a obli. (A ~ un perete.) 3. v. lustrui.

făţuí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. făţuiésc, imperf. 3 sg. făţuiá; conj. prez. 3 sg. şi pl. făţuiáscă

A SE FĂŢU//Í mă ~iésc intranz. fam. A face (concomitent) schimb de palme peste faţă (cu cineva). /faţă + suf. ~ui

A FĂŢU//Í ~iésc tranz. 1) (suprafeţe) A face să devină neted şi frumos (prin diferite operaţii). ~ un perete. 2) (piei după tăbăcire) A curăţa de impurităţi. 3) fam. (persoane) A bate cu palma peste faţă; a pălmui. /faţă + suf. ~ui