FLAGÉL, (1, 2) flageluri, s.n., (3, 4) flageli, s.m. 1. S.n. (Rar) Bici: mănunchi de nuiele folosit pentru flagelări. 2. S.n. Fig. Calamitate, dezastru: spec. boală, epidemie, molimă. 3. S.m. Filament mobil protoplasmatic la unele protozoare şi la spermatozoizi care serveşte ca organ de locomoţie. 4. S.m. Excrescenţă care ia naştere din tulpină şi se extinde la suprafaţa pământului, dând frunze şi rădăcini şi înflorind abia în al doilea an. [Pl. şi: flagele] – Din lat. flagellum.

FLAGÉL s. v. dezastru.

flagél (zool., bot.) s. m., pl. flagéli

flagél (bici, calamitate) s. n., pl. flagéluri

FLAGÉL² ~i m. 1) Filament mobil care serveşte drept organ locomotor la unele protozoare şi la spermatozoizi. 2) Excrescenţă care creşte din tulpină şi se întinde la suprafaţa solului. /<lat. flagellum

FLAGÉL¹ ~uri n. 1) Vargă (sau mănunchi de vergi) folosită în trecut pentru aplicarea pedepselor corporale. 2) Nenorocire mare care se abate asupra unei colectivităţi; catastrofă de mari proporţii; prăpăd; dezastru; calamitate. /<lat. flagellum

FLAGÉL s.n. 1. (Rar) Bici; mănunchi de nuiele cu care era bătut cineva. 2. (Fig.) Nenorocire mare, dezastru, calamitate, molimă, boală. // s.m. 1. Prelungire protoplasmatică filamentoasă cu ajutorul căreia anumite celule (protozoare, spermatozoizi etc.) se mişcă într-un mediu lichid. 2. Excrescenţă care ia naştere din tulpină şi se extinde la suprafaţa pământului, dând frunze şi rădăcini şi înflorind abia în al doilea an. [< lat., fr. flagellum].