FLUIERÁ, flúier, vb. I. Intranz. I. 1. A emite un sunet asemănător cu al fluierului (1) sau o combinaţie (melodică) de sunete, suflând printre buze sau printre degetele băgate în gură. ♢ Compus: fluieră-vânt s.m. invar. = om care îşi pierde vremea, care umblă haimana. ♦ (Despre unele păsări) A scoate sunete asemănătoare cu ale fluierului (1). ♦ Tranz. (La spectacole, manifestări sportive etc.) A-şi manifesta dezaprobarea sau aprobarea prin fluierături. 2. A cânta din fluier (1). 3. A emite sunete ascuţite întrebuinţând un instrument special, mai ales pentru semnalizare. II. (Despre vânt, furtună, vijelie etc.; la pers. 3) A produce un zgomot ascuţit şi puternic; a şuiera. [Pr.: flu-ie-] – Din fluier.

FLUIERÁ vb. v. şuiera.

fluierá vb., ind. prez. 1 sg. flúier, 3 sg. şi pl. flúieră

A FLUIERÁ² flúier tranz. 1) A cânta prin fluierat. ~ o melodie. ♢ Fluieră-vânt calificativ depreciativ, atribuit unei persoane care umblă fără rost; pierde-vară. 2) A trata cu fluierături (manifestând nemulţumire, dezaprobare). [Sil. flu-ie-] /Din fluier

A FLUIERÁ¹ flúier intranz. 1) A cânta din fluier. 2) A scoate sunete pătrunzătoare cu un instrument special (pentru a semnaliza ceva). 3) A produce un sunet, suflând printre buze sau printre degetele băgate în gură. 4) (despre păsări) A scoate sunete asemănătoare cu ale fluierului. 5) (despre vânt, furtună etc.) A produce un zgomot ascuţit şi continuu; a şuiera. [Sil. flu-ie-] /Din fluier