FÓNIC, -Ă, fonici, -e, adj. 1. Construit din sunete; privitor la sunete. 2. (Despre consoane) Care se pronunţă cu vibrarea coardelor vocale; sonor. – Din fr. phonique.

FÓNIC adj. v. sonor.

fónic adj. m., pl. fónici; f. sg. fónică, pl. fónice

FÓNI//C ~că (~ci, ~ce) 1) Care ţine de sunete; propriu sunetelor. 2) Care constă din sunete. /<fr. phonique

FÓNIC, -Ă adj. 1. Format din sunete, privitor la sunete. 2. Sonor. // Element secund de compunere savantă cu semnificaţia „sonor“, „de sunet“, „de vorbire“, cu ajutorul căruia se formează adjective. [< fr. phonique, it. fonico, cf. gr. phonos].