FRÂNÁ, frânez, vb. I. Tranz. A încetini sau a opri mersul unui vehicul cu ajutorul frânei. ♦ Fig. A ţine în loc, a împiedica, a opri dezvoltarea, cursul sau manifestarea unei acţiuni, a unui proces, a unui sentiment. – Din fr. freiner (după frână, înfrâna).

FRẤNĂ, frâne, s.f. Dispozitiv folosit pentru încetinirea vitezei sau pentru oprirea mişcării unui vehicul. ♦ Fig. Ceea ce ţine în loc cursul sau dezvoltarea unui proces în desfăşurare, a unei acţiuni, a unui sentiment etc.; piedică, obstacol. – Din fr. frein (după frâne, pl. lui frâu).

FRÂNĂ s. v. obstacol, piedică.

FRÂNÁ vb. v. împiedica, înfrâna, opri, stăvili.

FRÂNÁ vb. a opri. (A ~ maşina.)

frâná vb., ind. prez. 1 sg. frânez, 3 sg. şi pl. frâneáză

frână s. f., g.-d. art. frânei; pl. frâne

FRÂN//Ă ~e f. 1) Dispozitiv pentru micşorarea vitezei sau oprirea unui vehicul. 2) fig. Factor care zădărniceşte desfăşurarea unui proces sau a unei acţiuni. [G.-D. frânei] /<fr. frein

A FRÂN//Á ~éz 1. tranz. 1) (vehicule) A opri cu ajutorul frânei. 2) fig. A împiedica să se manifeste; a stăvili. 2. intranz. (despre vehicule în mişcare) A-şi încetini sau a-şi opri mersul. /<fr. freiner

FRÁNĂ s.f. (Geol.) Alunecare de teren în formă de cuib. [< fr. frana].

FRÂNÁ vb. I. tr. A opri, a încetini mersul unui vehicul cu ajutorul frânei. ♦ (Fig.) A ţine în loc, a încetini, a pune piedici. [După fr. freiner].

FRÂNĂ s.f. Aparat adaptat la un vehicul pentru a-i micşora viteza sau a-l opri din mers. ♦ (Fig.) Ceea ce opreşte, încetineşte, îngreuiază o acţiune, un proces etc. [După fr. frein].