FÚLGER, fulgere, s.n. 1. Fenomen atmosferic care constă într-o descărcare electrică luminoasă produsă între doi nori sau în interiorul unui nor. ♢ Şedinţă (sau miting) fulger = şedinţă (sau miting) care se convoacă pe loc cu ocazia unui eveniment important. Telegramă fulger = telegramă transmisă (în schimbul unei suprataxe) mai repede decât telegramele obişnuite. ♢ Loc. adj. şi adv. Ca fulgerul (sau ca un fulger) = cu iuţeala fulgerului, iute, scurt; subit. ♢ Fulger globular = fulger cu aspectul unui glob de foc de culoare alb-albăstruie sau roşiatică, care se deplasează relativ încet sub influenţa curenţilor de aer, dispărând brusc, cu sau fără explozie. ♢ Fulger electronic = bliţ. – Lat. fulger (=fulgur, -is).

FÚLGER s. (MET.) (rar) străfulgerare, (pop.) scăpărare, scăpărat, (reg.) sfulger, (înv. şi pop. fig.) săgeată. (Un ~ apare pe cer, va ploua.)

fúlger s. n., pl. fúlgere

FÚLGER ~e n. Fenomen atmosferic care constă dintr-o descărcare electrică, însoţită de o lumină vie, produsă foarte repede şi pentru scurt timp. ♢ Ca ~ul foarte repede. /<lat. fulger