GĂINÁ¹, pers. 3 găinează, vb. I. Refl. (Despre păsări) A-şi lepăda găinaţul; a se găinăţa. [Pr.: gă-i-] – Din găinaţ (derivat regresiv).

GĂINÁ², găinez, vb. I. Intranz. (Rar; despre oameni) A lâncezi; a boli. [Pr.: gă-i-. – Var.: găiní vb. IV] – Din găină.

GĂÍNĂ, găini, s.f. Specie de pasăre domestică, crescută pentru carne şi ouă (Gallus domestica); pasăre care face parte din această specie; p. restr. femela cocoşului. ♢ Expr. A se culca (odată) cu găinile = a se culca foarte devreme. Cântă găina în casă, se zice când într-o căsnicie cuvântul hotărâtor îl are femeia. ♦ Compus: găină-sălbatică (sau -de-munte) = femela cocoşului-de-munte. – Lat. gallina.

GĂÍNĂ s. v. pălărie.

GĂÍNĂ s. (ORNIT.; Gallus bankiwa domestica) (reg.) tiucă.

GĂINÁ vb. v. găinăţa.

GĂÍNA s. art. v. pleiadele.

găiná vb., ind. prez. 3 sg. găineáză

găínă s. f., g.-d. art. găínii; pl. găíni

GĂÍN//Ă ~i f. Pasăre domestică de talie medie, cu cioc conic, crescută pentru carne şi ouă. ♢ A avea orbul ~ilor a nu vedea bine, desluşit (mai ales seara). De râsul ~ilor de nimic; de batjocură. A se culca o dată cu ~ile a se culca foarte devreme, decuseară. A sta ca o ~ (sau curcă) plouată a) a fi lipsit de curaj; b) a fi indispus. ~-de-apă pasăre de baltă, migratoare, de talie medie, cu penaj negru-cenuşiu, având un moţ alb între ochi; lişiţă. [G.-D. găinii] /<lat. gallina