CÓCOS s.m. (În sintagmele) Nucă de cocos = fructul cocotierului, al cărui suc lăptos se întrebuinţează ca hrană şi a cărui coajă este folosită în industrie. Lapte de cocos = sucul lăptos al nucii de cocos. Ulei de cocos = substanţă grasă obţinută prin presarea miezului uscat al nucii de cocos. Unt de cocos = ulei de cocos supus rafinării şi dezodorizării, folosit în alimentaţie. – Din germ. Kokos.

COCÓŞ, (I, III, IV) cocoşi, s.m., (II) cocoaşe, s.n. I. S.m. Masculul găinii; pasăre domestică mai mare decât găina, cu o creastă roşie dezvoltată, cu cioc ascuţit şi cu penele de diferite culori (Gallus bankiva domestica). ♢ Expr. Cânta cocoşul (într-o casă), se spune pentru a arăta că într-o familie dată bărbatul are cuvântul hotărâtor. Basm (sau poveste) cu cocoşul roşu = povestire, întâmplare fără sfârşit sau neadevărată. ♦ (Pop.) Nume dat masculilor unor păsări. ♢ Compuse: cocoş-de-munte sau cocoş-sălbatic = pasăre sălbatică de mărimea unui curcan, cu pene negre, pe piept verzi-albăstrui, cu ciocul puternic şi puţin înconvoiat (Tetrao urogallus); cocoş-de-mesteacăn = pasăre sălbatică având coada în formă de liră, cu penajul masculului negru cu luciu metalic, iar al femelei brun-ruginiu cu pete transversale (Lyrurus tetrix). II. S.n. 1. Ciocănel percutor la armele de vânătoare. 2. Pârghie de comandă a supapei la ciocanele acţionate cu aer comprimat sau cu aburi. III. S.m. 1. (Pop.) Partea centrală a miezului pepenului verde, mai dulce şi lipsită de sâmburi. 2. (Reg.; la pl.) Floricele (de mâncat). IV. S.m. Categorie în care sunt încadraţi boxerii între 51 şi 54 kg şi luptătorii între 52 şi 57 kg; boxer sau luptător care face parte din această categorie. [Var.: (reg.) cucóş s.m. şi n.] – Din sl. kokoši „găină“.

COCÓŞ s. v. coada-cocoşului, cucui, iris, măsea, stânjen, stânjenel.

COCÓŞ s. 1. (ORNIT.) (rar, adesea glumeţ) cucurigu, pintenat, (înv. şi pop.) cântător. (~ul este masculul găinii.) 2. (ORNIT.) cocoş-de-munte (Tetrao urogallus) = cocoş-sălbatic, (reg.) gotcan, tarcan, tătar, cocoş-de-sihlă; cocoş-sălbatic v. cocoş-de-munte. 3. (BOT.) inimă. (~ la pepenele verde.) 4. (TEHN.) (Transilv.) scăpărătoare. (~ la o armă de vânătoare.)

CÓCOS s. v. nucă de cocos.

CÓCOS s. v. cocotier.

cócos s. m.

cocóş (pasăre, miez de pepene, boxer) s. m., pl. cocóşi

cocóş (la arme, ciocane) s. n., pl. cocoáşe

COCÓŞ ~i m. 1) Pasăre domestică cu o creastă roşie pe cap, cu penele cozii lungi şi arcuite şi cu pinteni tari la picioare; masculul găinii. ♢ La (pe la sau spre) cântatul ~ilor în zori de zi. Basmul (sau povestea) cu ~ul roşu istorie fără sfârşit sau neadevărată. 2) pop. Mascul al unor păsări. ~ul potârnichii. 3) Cio-cănel care loveşte percutorul la armele de foc. 4) Miezul de la harbuz, mai dulce şi fără sâmburi; inimă. 5) la pl. Grăunţe de porumb coapte în sare sau în nisip înfierbântat şi desfăcute în formă de floricele; cocoşei. 6): ~ de vânt figură de metal, reprezentând un cocoş, instalată pe acoperişul casei, care, fiind mobilă, arată dincotro bate vântul; giruetă. ♢ A fi ~ de vânt a se da după împrejurări; a fi conformist. /<sl. kokoši

CÓCOS m. : Nucă de ~ fruct comestibil al cocotierului. Lapte de ~ suc lăptos extras din fructul cocotierului. Ulei de ~ substanţă grasă extrasă din fructul cocotierului şi folosită la fabricarea săpunurilor de toaletă. /<germ. Kokos

CÓCOS s. m. fructul cocotierului. o nucă de ~ = fructul cocotierului, drupă conţinând un suc lăptos hrănitor şi alte produse alimentare şi textile. (<germ. Kokos)

CÓCOS s.m. Nucă de cocos = fructul cocotierului, care conţine un suc hrănitor şi fibre textile întrebuinţate în industrie; lapte de cocos = suc lăptos extras din nuca de cocos. [< germ. Kokos, cf. fr., port. cocos].

cocóş (-şi), s.m. – 1. Masculul găinii. – 2. Trăgaci. – 3. Floricele de porumb. – 4. Ansamblul celor patru bucăţi ale nucii. – 5. Prună putredă. – 6. Ştift, pivot. – 7. Proptea, reazăm, sprijin. – Mr., megl. cucot, cócut. Creaţie expresivă care se bazează pe strigătul cocoşului, cf. lat. coco „strigătul cocoşului“ la Petronius, lat. med. coccus (› fr. coq), it. cocca „găină“ (Battisti, II, 991), fr. cocorico, sp. quiquiriqui etc. Nu încape îndoială că în der. cuvîntului a influenţat sl. kokošĭ „găină“. După mai mulţi autori, sl. este etimonul direct al rom. (Miklosich, Slaw. Elem., 25; Miklosich, Lexicon, 296; Cihac, II, 67; Meyer 194; Conev 54; DAR) dar transformarea semantică ridică probleme (mr. şi megl. provin din sl. kokotĭ „cocoş“). Cf. bg. kokoška „găină“, sb. kokoš „găină“, kokot „cocoş“, pol. kokosz „găină“, kokot „cocoş“ etc. Kokoš cu sensul de „masculul găinii“ apare totuşi în rut., slov., ceh., ca şi în mag. kakas, ngr. ϰοϰϰόσιον, alb. kokoš. Cel puţin o parte din aceste cuvinte poate proveni din rom. Ideea unei origini expresive a cuvîntului rom. a fost avansată de Puşcariu, Dacor., VIII, 353, unde se atribuie origine rom. cuvintelor mag., rut., slov. şi ceh., ca şi săs. Kokosch. Der. cocoşesc, adj. (de cocoş); cocoşeşte, adj. (precum cocoşii); cocoşar, s.m. (sturz, Turdus viscivorus), cf. bg. kokošar „şoim“ (menţionat de DAR, însă care nu poate avea legătură directă cu rom.); cocoşel, s.m. (dim. al lui cocoş; pasăre de hîrtie; floricele de porumb; ştift, cui; nume dat mai multor plante); cocoşi, vb. (despre cocoşi, a călca găina; a se împăuna; a bate, a ciomăgi), în ultimul său sens confundîndu-se cu vb. a cocoşa, de la cocoaşe „gheb“; cocoşoaică, s.f. (plantă, Arum maculatum).