GARANŢÍE, garanţii, s.f. Obligaţie în virtutea căreia o persoană sau o instituţie răspunde de ceva; mijloc legal prin care se asigură executarea unei obligaţii (materiale); (concr.) ceea ce serveşte drept asigurare că o obligaţie luată va fi ţinută. ♢ Loc. vb. A lua pe garanţie = a garanta. ♢ Expr. Pe garanţia cuiva = pe răspunderea cuiva. A da garanţie = a da asigurări că un lucru va fi îndeplinit. A prezenta garanţie de... = a se prezenta astfel încât să trezească încrederea, să ofere siguranţă. – Din fr. garantie, it. garanzia.

GARANŢÍE s. 1. v. cauţiune. 2. v. amanet. 3. asigu-rare, chezăşie, (înv.) credinţă. (Acest lucru constituie o ~ pentru ...)

garanţíe s. f., art. garanţía, g.-d. art. garanţíei; pl. garanţíi, art. garanţíile (sil. -ţi-i-)

GARANŢÍ//E ~i f. 1) Obligaţie a cuiva de a răspunde de ceva. ♢ A prezenta ~ a oferi siguranţă. A lua pe cineva pe ~ a garanta pentru cineva. 2) Fapt care asigură respectarea unei astfel de obligaţii. [G.-D. garanţiei] /<fr. garantie

GARANŢÍE s.f. Obligaţie în virtutea căreia o persoană sau o instituţie trebuie să apere pe cineva de o pagubă eventuală sau să-l despăgubească de o pagubă suferită; chezăşie. ♢ A lua (pe cineva) pe garanţie = a garanta pentru cineva. [Gen. -iei. / < fr. garantie, it. garanzia].