GARANTÁ, garantez, vb. I. Tranz. şi intranz. A da cuiva siguranţa că va avea ceva; a asigura (cuiva ceva); a răspunde de valoarea, de calitatea unui obiect. ♦ A se angaja să menţină în stare de bună funcţionare, pe o durată determinată, un aparat, un mecanism etc. vândut. ♦ A răspunde pentru faptele sau pentru comportarea altuia, a da asigurări că... ♦ Intranz. A-şi lua răspunderea cu averea sa că datoria făcută de altul va fi achitată conform obligaţiilor stabilite. – Din fr. garantir.

GARÁNŢĂ, garanţe, s.f. (Bot.; rar) Roibă. – Din fr. garance.

GARÁNŢĂ s. v. roibă.

GARANTÁ vb. 1. a asigura, (înv.) a siguripsi. (Le ~ libertatea.) 2. a gira, a răspunde, (pop.) a chezăşui. (~ pentru el.)

garánţă s. f., pl. garánţe

garantá vb., ind. prez. 1 sg. garantéz, 3 sg. şi pl. garanteáză

garánţă s. f., g.-d. art. garánţei; pl. garánţe

GARÁNŢ//Ă ~e f. Plantă erbacee cu tulpina în patru muchii, păroasă, având frunze lunguieţe, dispuse în jurul fiecărui nod, flori gălbui şi fructe mici, cărnoase, negre, din ale cărei rădăcini se extrage o substanţă colorantă roşie, folosită în industria textilă; roibă. /<fr. garance

A GARANT//Á ~éz 1. tranz. 1) A asigura în calitate de garant. 2) A adeveri printr-o garanţie; a asigura. 3) A lua pe răspundere proprie. 4) A răspunde de calitate şi de funcţionare bună. 2. intranz. A răspunde de plata unei datorii făcute de altă persoană. /<fr. garantir

GARANTÁ vb. I. 1. tr. A asigura, a încredinţa pe cineva de ceva. ♦ tr., intr. A da garanţie, a răspunde de ceva. 2. intr. A răspunde de plata unei datorii făcute de altul; a chezăşui. [Cf. fr. garantir, it. garantire].

GARÁNŢĂ s.f. Plantă erbacee cu flori albe-gălbui dispuse în ciorchini, a cărei rădăcină conţine o materie colorantă roşie folosită pentru vopsitul fibrelor textile; (pop.) roibă. [< fr. garance, it. garanza].