GĂURÍ, găuresc, vb. IV. Tranz. A face o gaură (cu ajutorul unui instrument, al unei unelte etc.); a perfora, a borteli, a borti. ♦ Refl. A se strica, a se degrada în urma găuririi. [Pr.: gă-u-] – Din gaură.

GĂURÍ vb. v. composta.

GĂURÍ vb. 1. a perfora, a scobi, a sfredeli, a străpunge, (înv. şi reg.) a petrece, a potricăli, (reg.) a găuni, a sfredeluşi, (Mold. şi Bucov.) a borteli, a borti, (prin Ban.) a butori, (Olt.) a răzbici, (prin vestul Transilv.) a sclidiri. (A ~ într-un material dur.) 2. v. sparge. (Blidul s-a ~ la fund.) 3. v. zdrenţui. 4. v. caria.

găurí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. găurésc, imperf. 3 sg. găureá; conj. prez. 3 sg. şi pl. găureáscă

A SE GĂUR//Í pers. 3 se ~éşte intranz. A se deteriora formând găuri. /Din gaură

A GĂUR//Í ~ésc tranz. (materiale, obiecte) A prevedea cu o gaură (sau cu mai multe găuri). /Din gaură