GÍNTĂ, ginţi, s.f. Grup de oameni care provin dintr-un strămoş comun, formând unitatea (4) de producţie fundamentală a comunei primitive; formă de organizare socială proprie unui asemenea grup de oameni. ♦ (Livr.) Neam; origine. ♢ (Jur.) Dreptul ginţilor = dreptul internaţional. – Din lat. gens, -ntis.

gíntă s. f., g.-d. art. gínţii; pl. ginţi

GÍN//TĂ ~ţi f. 1) ist. Comunitate de oameni bazată pe rudenia de sânge, constituind principala formă de organizare obştească în epoca primitivă; neam. 2) Apartenenţă etnică; origine. /<lat. gens, ~ntis

GÍNTĂ s.f. 1. Grup de descendenţi ai unui strămoş comun, legaţi între ei prin rudenie de sânge, care constituie unitatea de producţie fundamentală a comunei primitive. 2. Neam; (p. ext.) popor. ♢ (Jur.) Dreptul ginţilor = dreptul internaţional. [Pl. -nţi, -nte. / < lat. gens].