GREBLÁ, greblez, vb. I. Tranz. A aduna, a strânge ceva cu grebla; a lucra, a nivela ceva cu grebla. – Din greblă.

GRÉBLĂ, greble, s.f. 1. Unealtă sau maşină agricolă cu ajutorul căreia se strâng paiele, fânul etc. sau cu care se mărunţesc bulgării de pământ, se nivelează solul etc. 2. Construcţie orientată transversal pe un curs de apă, servind la oprirea buştenilor. – Din bg. greblo.

GRÉBLĂ s. v. buhai.

greblá vb. (sil. -bla), ind. prez. 1 sg. grebléz, 3 sg. şi pl. grebleáză; conj. prez. sg. şi pl. grebléze

gréblă s. f. (sil. -blă), g.-d. art. gréblei; pl. gréble

GRÉBL//Ă ~e f. Unealtă agricolă manuală constând dintr-o bară cu dinţi de metal sau de lemn, fixată într-o coadă lungă de lemn şi folosită pentru a aduna ceva (paie, fân, gunoaie etc.) de pe o suprafaţă sau pentru a nivela pământul arat sau săpat. ♢ ~ mecanică maşină agricolă pentru strânsul cerealelor cosite. /<bulg. greblo

A GREBL//Á ~éz tranz. 1) (fin, paie, gunoaie etc.) A strânge cu grebla. 2) (pământul săpat sau arat) A nivela cu grebla. 3) depr. (părul) A descâlci şi aranja cu pieptenele (sau cu degetele); a pieptăna. /Din greblă