HA interj. 1. Exclamaţie care exprimă: surprindere; mulţumire; satisfacţie (răutăcioasă). 2. (Fam.) Poftim? ce? cum? ♦ Nu-i aşa? n-am dreptate? 3. (Repetat) Cuvânt care imită râsul în hohote. – Onomatopee.

HĂ interj. 1. (De obicei repetat) Cuvânt care redă râsul, mai ales râsul forţat. 2. (Repetat) Cuvânt care redă plânsul. 3. Exclamaţie care exprimă mirare, neîncredere. 4. Cuvânt care exprimă o afirmaţie. [Var.: hî, hi interj.] – Onomatopee.

HA interj. v. ce, cum, poftim.

ha/ha-há interj.

ha/ha-há interj.

hă/hă-hă interj.

hă/hă-hă interj.

A SE HÂ//Í mă ~iésc intranz. pop. 1) A se apleca într-o parte; a deveni strâmb. Zidul s-a ~it. 2) (despre povârnişuri, maluri etc.) A se desprinde de masiv, alunecând; a se nărui; a se surpa. /cf. ung. hajolni

HĂ interj. 1) (se foloseşte, repetat, pentru a reda râsul, mai ales forţat, sau plânsul). 2) (se foloseşte pentru a exprima mirare sau neîncredere). /Onomat.

HA interj. 1) (se foloseşte pentru a exprima surprindere, mirare, satisfacţie, indignare, ironie etc.). 2) fam. (se foloseşte când interlocutorul n-a auzit bine s-au n-a înţeles cele spuse) Poftim?; ce-ai spus? 3) (se foloseşte repetat pentru a reda râsul în hohote). /Onomat.