HÓRĂ, hore (hori), s.f. 1. Dans popular românesc cu ritm domol, în care jucătorii se prind de mână, formând un cerc închis; cerc format de aceia care execută acest dans; melodie după care se execută acest dans. 2. (Pop.) Petrecere ţărănească unde se dansează jocuri populare. ♢ Expr. A ieşi la horă = a intra (la vârsta cuvenită) în rândul fetelor şi al flăcăilor care joacă la horă. A se găti ca de horă = a se îmbrăca foarte frumos, cu hainele de sărbătoare. 3. (Astron.; reg.; art.) Coroana boreală. – Din bg. horo.

HÓRĂ¹, hore (hori), s.f. Fig. Scandal, tărăboi.

HÓRĂ², hore, s.f. (Înv.) Încăpere spaţioasă la curtea domnească, servind ca sală de aşteptare sau ca loc de petreceri. – Ngr. hora.

HÓRĂ s. v. chiuit, chiuitură, doină, oraş, strigătură.

HÓRA s. art. v. coroana-boreală.

Hóra (astron.) s. pr. f.

hóră s. f., g.-d. art. hórei; pl. hóre

HÓR//Ă ~e f. 1) mai ales art. Dans popular cu ritm domol în care jucătorii se prind de mână, formând un cerc închis. 2) Melodie după care se execută acest dans. 3) Cerc format de dansatorii care se prind de mână în acest dans. 4) Petrecere publică cu dansuri, organizată la ţară; joc. ♢ A ieşi la ~ a atinge vârsta când poţi juca la horă. 5) astr. Coroana boreală. [G.-D. horei] /<bulg. horo, ngr. horos