HURDUCÁ, hurdúc, vb. I. 1. Tranz. şi refl. A se mişca încoace şi încolo cu putere, a (se) clătina, a (se) scutura, a (se) zgâlţâi, a (se) zdruncina. 2. Intranz. (Reg.) A face zgomot mare; a hurui. [Var.: urducá vb. I] – Formaţie onomatopeică.

HURDUCÁ vb. v. zgâlţâi.

hurducá vb., ind. prez. 3 sg. şi pl. hurdúcă

A SE HURDUCÁ mă hurdúc intranz. (despre vehicule sau persoane în mişcare) A se scutura tare (făcând zgomot mare); a se zdruncina. /Onomat.

A HURDUCÁ hurdúc tranz. A face să se hurduce; a zdruncina. /Onomat.